Video: Călinoiu are vilă de 509 metri pătraţi, cât zece apartamente!
Video: Călinoiu are vilă de 509 metri pătraţi, cât zece apartamente!
Altele3 mai 2010

Lui Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, i-au fost necesare câteva minute într-o recentă emisiune de televiziune pentru a găsi o justificare celor 101,86 metri pătraţi cu care a crescut vila sa din cartierul Primăverii din Târgu Jiu în numai un an de zile, conform propriei declaraţii de avere. În cele din urmă, Călinoiu a îngăimat că diferenţa provine din amenajarea mansardei. Aşa se face că, în prezent, locuieşte într-un palat de 509,86 metri pătraţi, ridicat de SNLO în contul a două cocioabe pe care preşedintele Consiliului Judeţean le-a achiziţionat pentru că ştia că vor fi demolate.

În emisiunea „3 ceasuri rele”, realizată de Alin Ion şi Eugen Măruţă la RTV, vizibil iritat de întrebările celor doi ziarişti, Călinoiu i-a asigurat că vor deţine şi ei un palat ca al lui, „când vor ajunge să muncească”, „când vor pune mâna pe muncă serios”(!).

[youtube]Hv-4ZTHCtsw[/youtube]

Potrivit săptămânalului Informaţia Gorjului, la finalul emisiunii Ion Călinoiu a plecat ca din puşcă, fără a saluta pe cineva.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.