Video: Costoiu în delir mincinos, la TV
Video: Costoiu în delir mincinos, la TV
InvestigatiiUltra - Scurte19 mai 2014

Neputând să nu recunoască nivelul de subdezvoltare economică a județului Gorj, ministrul Mihnea Costoiu a motivat, destul de nătâng, pe parcursul campaniei electorale că această zonă a țării nu a reprezentat, până acum, o prioritate pentru el și pentru premierul Ponta. Costoiu a accentuat că, în compensație, în momentul de față mai mulți miniștri din guvernul Ponta și-ar fi canalizat atenția pentru a aduce companii străine și în Gorj, creând impresia mincinoasă că nenumărați investitori așteaptă, la granița județului, doar un semnal pentru a putea să dea năvală, cu zeci de milioane de euro, în Gorj.

Costoiu e doldora de investitori, dar nu poate să dea nume!

Rugat, însă, să facă publice câteva nume de companii ce ar urma să vină să investească în Gorj, Costoiu s-a bâlbâit ca un școlar de ciclu primar, prins cu temele nefăcute. Mai mult, în trei fraze tovarășul ministru s-a contrazis de neașteptat de multe ori:
„Deci, n-aș vrea să dau nume în această ăăă… deci pot să vă spun că suntem în discuții împreună cu autoritățile locale și la nivelul guvernului cu mai mulți investitori. În perioada următoare veți avea vești în momentul în care vom încheia primele acorduri sau vor fi primele discuții concrete în județul Gorj.”
[youtube]SdIA682pLXg[/youtube]
Deci, întâi Costoiu spune că  miniștrii și autoritățile locale „sunt în discuții” cu mai mulți investitori.
La câteva secunde distanță, Costoiu uită ceea ce tocmai mințise și minte în alt mod: „veți avea vești în momentul în care vor fi primele discuții concrete”.
Deci, cu părere de rău trebuie să concluzionez că Costoiu se află într-un continuu delir, de nepermis unui om de stat. El spune întâi că guvernul se află în negocieri intense cu investitori străini ce ar urma să vină în Gorj. Imediat, apoi, promite că ne va anunța în momentul în care se vor purta primele discuții.
Sunt contradicții (i)logice ce devoalează și o anumită putreziciune interioară a acestui comunist tânăr, care după ce a sfidat un întreg județ tăinuind, ca ministru pentru învățământ superior, golăniile din universitatea de stat din Târgu Jiu, se pregătește să ne sfideze, din 26 mai a.c., și ca senator.

1 COMENTARII
  • nelu 20.05.2014 la ora 1:25 am
    Tzeparul asta sa aduca inapoi CITEX SA , ITIA Matasari , Tamsa SA Matasari si dupa aceea sa vorbeasca . A furat mii de miliarde tocmai pentru a avea bani de campanie electorala . De unde are el acum sute de mii de euro pentru banere , afise si pliante , din salariul de 4400 de lei ? Cat il costa acum imunitatea pe care o cumpara la Senat ?
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.