Video: de frica pușcăriei, Ciurel își toarnă șefii din guvern! Urmează descinderi la CEO!  ( ep. 3 )
Video: de frica pușcăriei, Ciurel își toarnă șefii din guvern! Urmează descinderi la CEO! ( ep. 3 )
De cititInvestigatiiUltra - Scurte17 februarie 2015


Imediat după dezvăluirile din publicațiile PANDURUL și GORJNEWS, referitoare la subminarea de către Laurențiu Ciurel a intereselor economice ale Complexului Energetic Oltenia, prin încheierea unui contract de vânzare a 1.200.000 de tone de cărbune, sub costul de producție, cu S.C. BVA COAL S.R.L., o firmă de apartament controlată de gruparea criminală a lui Sergiu Băhăian, fostul vicepreședinte PSD Gorj și-a comandat un ”interior – exterior” la  televiziunea locală TV SUD.
Mai jos, vom dovedi ce se întâmplă când un infractor dovedit, speriat că nu mai poate evita pușcăria, dar totuși arogant și un pic cam prost, beneficiază de un interlocutor care are doar întrebări ”servite” în program.
Ciurel nu doar că a mințit ca un mitoman și s-a lăudat cu lucruri cât se poate de infime și de firești, dar, sedat de atmosfera caldă și prietenoasă, a ”vomitat” un lucru extrem de grav, pe care-l știam, dar bănuiam că-l va spune întâi procurorilor: asupra sa s-au exercitat presiuni de către Gabriel Dumitrașcu, președintele Consiliului de Supraveghere al CEO, și de la nivelul Guvernului României, pentru a sprijini direct, explicit, firma interlopilor din Constanța în afacerea de zeci de milioane de euro a exportului de cărbune în Serbia!
gabriel dumitrascu
Având în vedere și aceste aspecte, și faptul de netăgăduit că, prin acțiunile și inacțiunile sale, Ciurel a reușit să prejudicieze financiar atât România cât și Serbia, este greu de înțeles cam ce alte dovezi mai așteaptă șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru a-și exercita obligațiile legale față de acest infractor.
Ciurel minte că l-au căutat doar firme controlate de grupări mafiote, pentru a forma cu ele un consorțiu în vederea participării la licitația din Serbia.

În realitate, Complexul Energetic Oltenia a fost invitat direct chiar de guvernul sârb, în urma vizitei efectuate la București, în 12 septembrie 2014, de ministrul sârb pentru energie, Aleksandar Antic.
invitatie guvern sarb
Chiar dacă n-ar fi fost invitat de guvernul sârb, Ciurel, ca manager al CEO, avea obligația legală să caute traderi europeni împreună cu care să formeze un consorțiu redutabil, care să câștige licitația din Serbia la un preț avantajos pentru CEO, și în niciun caz să nu ajungă să livreze cărbune sub costul de producție!
Ceea ce nu s-a spus până acum este că gigantul VITOL a făcut demersuri oficiale la nivel de CEO, pentru a fi acceptat în afacerea exportului de cărbune, dar Ciurel a refuzat, inclusiv în întâlnirile oficiale avute cu reprezentanți ai VITOL, din cauza presiunilor de la nivel guvernamental care i-au impus ca exportator SRL-ul abia înființat la Constanța, de interlopi din gruparea Băhăian!
Totuși, Ciurel livrează explicația imbecilă și mincinoasă că a fost căutat doar de interlopi și mafioți pentru a forma un consorțiu, și de aceea CEO nu a participat direct la licitația din Serbia!
Ciurel recunoaste că a știut că firma din Constanța era abia înființată și că asociații ei din Serbia proveneau din mediul interlop. Ceea ce nu spune este că, la presiuni guvernamentale, a eliberat scrisoare de intenție oficială, din partea CEO, pentru firma din Constanța. Pe parcursul anchetei penale se va dovedi că Ciurel a defavorizat mai mulți traderi europeni, care au solicitat și ei scrisori de intenție pentru a putea participa la licitația din Serbia.
[youtube]kG9EC2ErN88[/youtube]
Este de-a dreptul explozivă următoarea mărturisire a lui Ciurel. Pentru a – i avertiza pe superiorii săi din guvernul Ponta că nu are de gând să meargă singur la pușcărie, Ciurel spune că a fost chemat la ordin, la guvern, și că a găsit acolo reprezentanții firmei din Constanța și mafioții din Serbia!
[youtube]spgSgN4B20s[/youtube]

[youtube]hLuZSmjF6iE[/youtube]
Vom continua ancheta noastră serial dezvăluindu-vă cine sunt acționarii SRL-ului din Constanța, ce traderi europeni a blocat Ciurel pentru a favoriza S.C. BVA COAL S.R.L., și ecourile incredibile din presa sârbă, generate de interpunerea acestor structuri mafiote în exportul de cărbune din România către țara vecină.
De citit și:

Stupefiant: Complexul Energetic Oltenia vinde cărbune Serbiei, sub prețul de producție, prin interpuși din gruparea criminală a lui Sergiu Băhăian! ( ep. 1 )

 

Document: în spatele celor doi interlopi din Constanța, prin care vinde Ciurel cărbune în Serbia, se află distrugătorul Combinatului Siderurgic Călărași! (ep. 2)

1 COMENTARII
  • gorjanul 17.02.2015 la ora 3:58 am
    Spuneam eu ca Statul Roman nu a cheltuit banii degeaba cand la scolarizat pe Daju ,,,,,, Felicitari Narcis , ar trebui sa vina la tine la specializare 2/3 din lucratorii de la Serviciul economic din IPJ si 3/3 din procurorii din Gorj , judetul in care nu exista corupti .
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.