Vranjes, reprimit în lotul Pandurilor
Vranjes, reprimit în lotul Pandurilor
FotbalSport15 septembrie 2011

După ce a ţinut prima pagină a ziarelor ceva vreme, graţie memoriului depus la LPF prin care solicita să devină jucător liber, iar Pandurii l-a trimis la echipa a doua pentru că a lipsit nemotivat la două antrenamente, Vranjes şi-a rezolvat problemele cu clubul şi a fost reprimit la echipă.
„Cazul lui Vranjes a fost rezolvat. Şi-a retras memoriul, a depus la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor o declaraţie în care recunoaşte valabilitatea convenţiei şi în acest fel se stinge litigiul dintre el şi club”, a declarat Eugen Pârvulescu. Preşedintele executiv al Pandurilor a precizat că reintegrarea mijlocaşului în echipă este o problemă care depinde de hotărârea pe care o va lua antrenorul echipei gorjene: „Grigoraş va discuta cu Vranjes. Trebuie să ţinem cont şi de jucător. A fost un jucător important pentru noi şi mai greşesc şi jucătorii… Cred că o parte din vină aparţine impresarului, dar cred că Vranjes, dacă avea mai multă personalitate, putea să rezolve el această situaţie. Totuşi, trecem peste acest lucru şi sperăm că va reveni. Dacă Vranjes va juca sau va intra în echipă este problema stafului tehnic”, a mai spus Pârvulescu.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.