“Când i-oi băga una în gură ăluia!… F*t*-l în gură de nesimţit!”
“Când i-oi băga una în gură ăluia!… F*t*-l în gură de nesimţit!”
Investigatii2 septembrie 2011

„GORJNEWS” a amânat şedinţa Consiliului Local Padeş

Consiliul Local Padeş a tras chiulul, iar consilierii USL s-au împrăştiat ca potârnichile pentru că la şedinţa din 31 august a.c.  participa un ziarist de la „GORJNEWS”. Anunţată drept o şedinţă furtunoasă, dezbaterea s-a anulat pentru că primarul PSD, Viorel Nicolescu, n-a dorit ca balamucul şi măgăriile să ajungă la urechile publicului. Supărat de prezenţa unui câine de pază a democraţiei, edilul şef le-a trasat sarcină subalternilor politici să dispară din primărie, chiar dacă autoturismele acestora erau parcate în faţa clădirii. Din această cauză, din 15 consilieri, majoritatea aparţinând USL, adică PSD şi PNL, au mai venit la şedinţă atâţia cât să nu se mai ţină întrunirea, adică şapte. Cât despre data când va avea loc următoarea şedinţă, primarul habar nu are, zicând că „să-i consult şi eu să nu fie plecaţi undeva”.

„Nevasta mea este cea mai frecată de mine în primărie!”

Că Viorel Nicolescu este primarul cel mai nimerit să conducă o primărie o dovedeşte şi reacţia sa, când este întrebat de rubedeniile angajate la primăria pe care o conduce. „Da, da, da! Nu de acum, soţia mea e luată prin transfer prin anii 1990, şi alţii să nu mai mănânce rahat (…). Numai un împuţit jegos poate să spună asta! Când i-oi băga una în gură ăluia! Eu bat pe unu’. F*t*-l în gură de nesimţit! Nevasta mea a învăţat carte şi cred că este printre cele mai competente şi este cea mai frecată de mine în primărie! Ăia care vorbesc, nu ştiu carte!”, afirmă, plin de nervi, edilul şef de la Padeş.

“N-am avut Consiliu mai prost ca ăsta”

Revenind la boicotul consilierilor USL, Nicolescu face pe prostul, zicând că nu mai ştie care sunt ai lui şi că absenţii sunt de la UDMR. În cele din urmă, edilul şef ţine să facă precizarea că „sunt uns cu rahat, nu cu toate alifiile”, iar despre Consiliul Local Padeş susţine că „n-am avut Consiliu mai prost ca ăsta, în sens de dezordine”.

1 COMENTARII
  • nelu 04.02.2012 la ora 19:04 pm
    aici s-a intins caracatita si nu mai ai ce sa le faci astora cat o fi Tuhasu la primarie ala e mogulu
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.