VIDEO: Poliția Locală Târgu Jiu, la pândă, la Terasa Mozart
Investigatii27 august 2021

Ca în toate orașele, și în Târgu Jiu a crescut exponențial numărul mașinilor, numai că aici Primăria și celelalte structuri îndrituite să ia măsuri în materie de mobilitate urbană nu au făcut aproape nimic, în afară de a înființa parcări de reședință ilegale, pe străzi și pe trotuare, pe care mare parte din cetățeni și-au montat, imediat, blocatoare.

În condițiile în care în Târgu Jiu nu s-a făcut nicio parcare, cu excepția uneia pentru tiruri, la marginea orașului, iar construirea unor pasaje rutiere este de domeniul SF-ului, singura soluție e la conducătorii auto. Acum, vedem mașini lăsate zile în șir pe trotuare pe care sunt montate indicatoare cu ”oprirea interzisă”. Folosim mașinile și ca să ducem gunoiul la tomberon. Ridicăm blocatoarele imediat ce scoatem mașina din parcarea de reședință. Blocăm sensurile giratorii, unii de proști, alții de-ai dracu, șamd. Suntem departe de a începe să învățăm să trăim împreună, și să respectăm regulile de circulație.

Acest climat este accentuat de comportamentul discreționar al structurilor care ar trebui să dea sancțiuni. Pentru că nu sunt capabile nici să comunice, preventiv, cu populația, nici să aplice sancțiuni tuturor celor care săvârșesc contravenții, instituții precum Poliția Locală amendează discreționar, fie ca să pară că-și fac treaba, fie ca să arbitreze competiția dintre diverși agenți economici. În acest fel, Poliția Locală ruinează orice început de coeziune socială și generează nesupunere și revoltă, amplificând comportamentul de junglă al multora .

În această dimineața, doi polițiști locali  au stat la pândă peste 30 de minute doar pe cei câțiva metri liniari ai terasei Mozart, în fața căreia autoritățile au marcat oprirea interzisă. Din materialul video alăturat puteți constata că toată strada ”30 decembrie” era plină de mașini parcate ilegal, în locuri în care sunt amplasate indicatoare cu ”oprirea interzisă”. Dar cozile de topor din Poliția Locală aveau o singură problemă, cu Terasa Mozart.

In acelasi oras, Primaria cheltuie sume imense ca sa asigure infrastructură modernă in jurul altor unitati de alimentatie publica.

Nici nu poate fi vorba, la Targu Jiu, de tratament egal pentru agentii economici, de-aia n-avem nici urmă de investitor. Și nici nu vom avea prea curând.

1 COMENTARII
  • Dumitru 27.08.2021 la ora 16:42 pm
    Au fost și vor fi securiști la putere,
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.