*”SACRUL ÎN ARTĂ” – Expoziţie de artă plastică vernisată în joia Sfintelor Paşti la Galeriile Municipale de Artă Târgu-Jiu, din strada Traian, nr. 27. Organizatorii, U.A.P.R. – Asociaţia Gorj a Artiştilor Profesionişti din Domeniul Artelor Vizuale şi asociaţii tradiţionali au reunit lucrările a 23 artişti plastici, astfel: Petre Birău, Marin Colţan, Decebal Crăciun, Dobriţescu Costel, Florin Hutium, Florin Isuf, Vasile Fuiorea, Florin Gheorghiu, Iliana Gheorghiu, Adrian Vâlcea, Mihaela Galenski, Dan Semenescu, Silviu Bârsanu, Valer Neag, Marius Turcitu, Armand Landt, Daria Haidău, Ciurea Diana, Cristina Ploscariu, Mihai Ţopescu, Mihai Plăveţi, Daniel Şerban, Gheorghe Plăveţi. Întrucât am intrat s-o văd în dulcele Paştilor, vă spun fără vreo pagubă că în… odaie se aud de-a binelea culorile, şuieră ideile şi chiar tac peştii. Aici am numărat cinci lucrări cu (a)lunecoasa arătare înmulţită de Iisus ca să sature tot poporul. Pentru alte cinstite feţe am remarcat o vreme două capturi – aproape sburătoare – ale creştinului Mihai Ţopescu.
*Dintr-un articol ”Caragiale şi Brâncuşi” semnat de criticul de artă Pavel Şuşară, din ”ROMANIA LITERARA”, nr. 3/2004, reiau un fragment dintr-o poveste de unii uitată, de alţii (ne)cunoscută: ”Cu patru ani înainte de a primi propunerea Ligii Femeilor din Gorj, reprezentată prin Arethia G. Tătărăscu, de a realiza un monument al eroilor la Tîrgu Jiu, Constantin Brâncuşi primeşte, în februarie 1931, o propunere a ploieştenilor de a-i ridica un monument lui I.L. Caragiale, monument care urma să fie amplasat în faţa liceului cu acelaşi nume. Brâncuşi acceptă cu un entuziasm implicit această comandă, şi acest lucru poate fi dedus cu uşurinţă din înseşi condiţiile pe care sculptorul le pune comanditarilor: să-i lase o libertate nelimitată în ceea ce priveşte concepţia lucrării, să-i acorde un timp rezonabil spre a-şi putea duce lucrul la bun sfîrşit şi, în al treilea rînd, să i se trimită informaţii amănunţite – planuri, măsurători etc. – asupra spaţiului de amplasare. Ca şi alte proiecte similare, monumentul Spiru Haret, monumentul Goga sau Templul din Indore, şi monumentul Caragiale rămîne o simplă reverie de o clipă. Folclorul evenimentului pune eşecul, pe de o parte, pe seama insistenţei pisăloage cu care Brâncuşi solicita tot felul de amănunte legate de ambient şi de vecinătăţi, ceea ce pentru ploieşteni era insuportabil, dar şi, pe de altă parte, pe insistenţa celor din urmă ca monumentul marelui scriitor să fie prevăzut cu pălărie, ceea ce, pentru Brâncuşi, era inacceptabil şi ofensator. Pălăria putea fi un element de compoziţie rezonabil pentru un retor ca Baraschi (a se vedea rezultatul mai mult decît modest din Piaţa Caragiale!), însă în nici un caz pentru elipticul Brâncuşi, a cărui specialitate nu era, totuşi, creaţia vestimentară (…).”
*REVISTA ”TRIBUNA”, numărul din martie a.c. (229), ce apare la Cluj, găzduieşte articolul  ”Brâncuşi-Serra”, ca o punere în scenă de Septimiu Jugrestan. Iată-i începutul: ”Din octombrie 2011 şi până în aprilie 2012 sălile muzeului Guggenheim Bilbao sunt aservite unei propuneri expoziţionale extreme de provocatoare: Constantin Brâncuşi versus Richard Serra. Prezenţa lor împreună se fundamentează nu atât pe afinităţi de limbaj cât pe divergenţele de viziune în ceea ce priveşte relaţia formei sculpturale cu spaţiul şi cu privitorul. Conform comisarului expoziţiei, Oliver Wick, necesitatea vizuală de a crea o confruntare între cei doi porneşte de la premiza că opera lui Brâncuşi şi-a pierdut într-o oarecare măsură modernitatea, suferind în deceniile trecute interpretări cel puţin insuficiente, dacă nu chiar eronate. Pentru a atenua acest neajuns Oliver Wick invită la lecturarea operei lui Brâncuşi în termenii prezenţei fizice a sculpturilor şi lansează dezbaterea asupra viziunii spaţiale a lui Brâncuşi comparativ cu cea a sculptorului american Richard Serra. Dacă în cazul operelor de interior ale lui Brâncuşi concepţia spaţialã se reduce la senzaţia de prezenţã, generată de modalităţile de ocupare a spaţiului prin volum plin, în ceea ce-l priveşte pe Richard Serra, soluţiile formale configurate de planşele de oţel servesc pentru activarea spaţiului şi crearea unui context care sã înglobeze publicul (…).”