Video: În timp ce Băsescu doarme, ”cofetarul” Davițoiu coace blaturile cu PSD-ul, în Oltenia

Blaturile cu PSD-ul au ajuns într-o nouă eră. Ca să fie sigur că blatul iese frumos și … bănos, coordonatorul pe Oltenia al PMP, Nicolae Davițoiu, își impune fratele pe locul 1 în lista de candidați pentru Camera Deputaților, în așa fel încât postul de deputat neocupat, în mod cert, de PMP, să ajungă la PSD. Contra cost.

Băsescu a promis partid nou, cu oameni noi

Înainte de a prelua conducerea de facto a Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu a promis că va cutreiera toată țara și că va face, personal, muncă de selectare a unor politicieni tineri, nepătați, netraseiști, care să nu aibă în spate un lung șir de blaturi și de trădări. Practic, a promis un partid cu oameni noi, care, în cele din urmă, în mod cert ar fi scos și electoratul la vot.

În realitate, fostul președinte al României este cât se poate de absent, în teritoriu, acolo unde liderii de organizații județene se țin de tot felul de combinații, în interes personal, încercând să valorifice cât mai avantajos marca  Traian Băsescu, sub auspiciile căreia pretind că desfășoară activitate politică.

davitoiu

Fără candidat pentru postul de primar, la Craiova!

Traian Băsescu a avut proasta inspirație de a-l numi coordonator al organizațiilor PMP din Oltenia pe Nicolae Davițoiu, un politician din Gorj, de anvergură rurală, care s-a remarcat până acum doar printr-un nesfârșit șir de blaturi cu PSD-ul. De altfel, în 2014, ANI l-a declarat incompatibil deoarece, ca și consilier local, a încălcat legislația în vigoare pretându-se la a primi de la primarul pesedist Florin Cârciumaru, amicul său din copilărie, un contract în sumă de … 2480 lei.

Ca și coordonator regional, Davițoiu a reușit ca PMP să nu aibă nici măcar candidat la postul de primar în municipiul Craiova!

baescu andrei davitoiu

La Târgu Jiu, PSD-ul a concurat cu ”anti-pesediști” promovați de Ponta în Guvern!

La Târgu Jiu, în disprețul și sfidarea alegătorilor sătui de cei 26 de ani de conducere pesedistă, Davițoiu a evitat orice ”complicații”, ieșind cu un candidat despre care toată lumea știa că are și el PSD-ul în suflet: Liviu Andrei.  Acesta a fost promovat în 2012 chiar de Victor Ponta în postul de subprefect al capitalei, în care a rămas până de curând, cu susținerea PSD-ului, prin nenumărate detașări ilegale, succesive, la care s-a recurs pentru că Liviu Andrei nu este înalt funcționar public. Reaua-credință a lui Davițoiu a reieșit și în momentul în care același Liviu Andrei a fost impus și pe poziția 1 în lista de candidați pentru Consiliul Județean Gorj. Scorurile obținute au fost firești, adică infime.

Scade numărul de parlamentari, crește prețul blaturilor

Odată cu diminuarea drastică a numărului de parlamentari pentru noua sesiune, cresc pretențiile PSD-ului față de slugile sale din fruntea partidelor pretinse a fi de dreapta. Desigur că și prețul blaturilor crește. Socoteala este simplă: dacă la Gorj PMP-ul nu prinde niciunul dintre cele cinci locuri de deputat disponibile, acesta va ajunge mai mult ca sigur la PSD, acolo unde este bătaie pe viață și pe moarte pentru un loc eligibil, pe listă. Mai clar: dacă Davițoiu pune pe locul 1 în lista de candidați pentru Camera Deputaților un ins fără nicio șansă, locul 3 de pe lista PSD-ului ajunge deputat și este, desigur, cât se poate de recunoscător lui Davițoiu.

davitoiu cu basescu 2

Chiar dacă Băsescu e din ce în ce mai rupt de teritoriu și, implicit, de realitate, Davițoiu nu este, totuși, singur în PMP Gorj. Colegii săi de partid îi cunosc antecedentele și sunt cât se poate de avertizați în legătură cu practicile sale. Vorbim de parlamentarii Scarlat Iriza și Vasile Popeangă, de președintele PMP Târgu Jiu, Ion Săvoiu, de consilierul local Leonida Belgher, un tip extrem de popular și de influent în Gorj, și de Cătălin Brăilă, vicepreședinte la nivel național al tinerilor din PMP. Alții, de tipul lui Aurel Slapciu și Ion Fugaru, și-au diminuat mult influența în partid, după ce la ultimele alegeri locale, încercând să devină primari la Motru și, respectiv, Târgu Cărbunești, n-au fost votați nici de proprii angajați.

davitoiu gheorghe

Ca să câștige sigur PSD-ul, Davițoiu își pune fratele pe locul 1, pe lista pentru Camera Deputaților!

Prin urmare, ca să impună un candidat fără nicio șansă la Camera Deputaților, Davițoiu trebuie să rămână cât mai … singur în partid. Este exact proiectul la care lucrează acum. Deși conduce PMP Gorj încă de la înființarea acestei organizații, deși el a adus toți liderii din prima linie, Davițoiu s-a lansat în critici vehemente la adresa lor, considerând că, brusc, nu mai e nimic de capul lor.

Recent, Davițoiu și-a preparat o emisiune de televiziune în care a făcut anunțul anticipat de toată lumea: candidatul PMP Gorj pentru Camera Deputaților va fi chiar fratele său, Gheorghe Davițoiu, zis Gelu, un ins la fel de rural, cu notorietate extrem de redusă, și care lipsește cu desăvârșire din spațiul public. Din selecția video alăturată puteți vedea cum, prin telefoane regizate, alegătorii îi cer lui Davițoiu să îi fie milă de ei și să-l pună candidat pe ”salvatorul” lor, Gheorghe Davițoiu! Concomitent, se poate vedea cum Davițoiu se dezice, clar, de liderii din prima linie a PMP Gorj care, repet, au fost aduși chiar de el în formațiunea politică. Practic, îi invită pe ceilalți să plece, și să-l lase singur, cu fratele lui, ca să-și facă blaturile în liniște.

Toate aceste mizerii sunt din ce în ce mai greu de digerat, deoarece Davițoiu nu este la prima astfel de înțelegere subterană cu PSD-ul, dovadă fiind chiar propulsarea lui Liviu Andrei ca și contra-candidat semi-decedat al eternului primar Florin Cârciumaru, care are 4 mandate în spate și tocmai a obținut, detașat, încă unul, grație lui Davițoiu și celorlați lideri ai partidelor de ”opoziție” din Gorj, care au ieșit cu contra-candidați la fel de paralizați. De pildă, candidatul PNL-ului, în Târgu Jiu, a fost Octavian Lupulescu, un alt vânător de sinecuri, care a fost ținut tot de Victor Ponta, din 2012 până de curând, în diverse funcții guvernamentale. Ca reacție firească, la Târgu Jiu zeci de mii de oameni au refuzat să iasă la vot.