Americanii, interesați de CE Oltenia
Americanii, interesați de CE Oltenia
Ultra - Scurte10 iulie 2013

Directorul Direcției de Investiții din cadrul CE Oltenia, Ion Petroniu, a declarat că există semnale cum că investitorii americani ar fi interesați de energia termo, respectiv de Complexul Oltenia. Petronoiu a mai precizat că, în paralel cu negocierea contractului de intermediere se realizează o analiză diagnostic a companiei din punct de vedere juridic, mediu şi financiar. „După această analiză diagnostic va începe studiul de marketing al companiei”, a adăugat Petroniu.
Deşi listarea pe bursă a 15% din actiunile CEO este programată pentru lunile octombrie-noiembrie, la ora actuală s-au primit primele semnale cu privire la interesul manifestat faţă de cea mai mare companie de energie din Sud-Estul Europei.
„Sindicatul de intermediere insistă să ieşim pe piaţa Statelor Unite, acolo unde potenţialul financiar este mare şi sunt investitori interesaţi de CE Oltenia, de energia produsă termo” a continuat Petroniu, care a mai declarat că acest lucru nu ar însemna decât că listarea pe bursă a aportului de 15% ar aduce mai mulţi bani companiei, adică peste 200 milioane de euro, cât era estimarea iniţială. Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.