Cârciumaru: ''Condescu rămâne la Pandurii. Presiunile pentru schimbarea acestuia trebuie să înceteze!''
Cârciumaru: ''Condescu rămâne la Pandurii. Presiunile pentru schimbarea acestuia trebuie să înceteze!''
Ultra - Scurte19 iulie 2013

Primarul Florin Cârciumaru a sărit, din nou, în apărarea lui Condescu, în lupta pe care o are acesta cu managerul CEO, Launrențiu Ciurel. Mai mult, primarul le-a spus colegilor de partid că ar trebui să renunțe la presiunile pe care le fac pentru a-l schimba pe Condescu de la Pandurii.
Astfel, în cadrul unei emisiuni de la TV Sud, Cârciumaru a declarat că CEO a ieșit din acționariatul echipei de fotbal din cauza procesului pe care gigantul energetic îl are cu Pandurii.  „Haideţi să citim statutul. Dvs. ştiţi care este statutul, acceptat şi de CEO? Că nu e acceptat şi de actuala conducere, asta e altceva. În statut scrie clar că în momentul în care un acţionar se îndreaptă juridic împotriva clubului îşi pierde din momentul respectiv statutul de acţionar al clubului. Dacă judecăm după statut, nu după ambiţii personale, pentru că este echipa oraşului până la urmă, în momentul de faţă complexul nu mai are drept de acţionar. […] O să-i spun şi domnului Ciurel, eu nu accept alte persoane din CEO în AGA în afara domnului director Ciurel. Aşa cum eu reprezint instituţia, aşa cum e şi domnul David, să fie şi domnul Ciurel. Domnul Răuţ se poate duce în altă parte, dar în AGA nu. Am toată stima şi respectul, dar aici STOP. Este echipa oraşului““, a explicat Cârciumaru.
Primarul a continuat să îl susțină pe Condescu, criticând presiunile mari care se fac pentru ca acesta să fie înlăturat de la conducerea clubului sportiv Pandurii. „Trebuie să reţină toată lumea şi să nu se supere, până la urmă eu sunt primarul oraşului şi ştiu câtă dragoste au cetăţenii faţă de această echipă. Ce trebuie să fac acum? Să dăm cu piciorul la munca de ani de zile a unor oameni?“, a spus Cârciumaru.
Cu toate că a recunoscut, iarăși, că între acesta și Condescu există o relație de prietenie, datorită faptului că au copilărit împreună, Cârciumaru a ținut să precizeze că nu îl protejează în nici un fel pe Condescu, pe care l-a și lăudat. „Eu nu-l protejez pe Marin Condescu. De protejat se protejează singur, s-a protejat singur de-a lungul anilor. Dar vreau să spun că nimeni nu poate să-mi ia dreptul ca să fiu consătean cu Marin Condescu, să fiu prieten cu el, viaţa mi-a oferit să mă nasc în aceeaşi comună cu el. Fiind primar m-am întâlnit cu Marin Condescu în jurul acestei echipe de fotbal şi alături de domnul David şi toţi cei care au făcut parte din CA, AGA, de toţi directorii din minerit şi energie am construit ceva şi am făcut performanţă. […] Marin Condescu stă, că are meritul de a aduce echipa unde a adus-o“, a încheiat acesta.
Detalii, aici.

1 COMENTARII
  • Alin 19.07.2013 la ora 10:26 am
    Norocul nostru ca avem conducatori polivalenti : ing. agronom conduce judetul si strungarul ajuns dr. ing. se pricepe acum si la fotbal. Dupa ce ca si-a batut joc de oras acum vrea sa faca acelasi lucru si cu Pandurii. Pe Vasile Alecsandri cu tine , ' Diabeticule ' !
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *