Certificatul energetic al clădirilor, devenit obligatoriu
Certificatul energetic al clădirilor, devenit obligatoriu
Ultra - Scurte22 iulie 2013

Certificatul energetic al clădirilor a devenit obligatoriu de la sfârşitul săptămânii trecute. În aceste condiții, proprietari de locuinţe nu îşi vor mai putea vinde sau închiria imobilele dacă nu dețin un astfel de document.
Potrivit conducerii Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Târgu Jiu, certificatul trebuie prezentat inclusiv notarului în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau închiriere. „Primăriile nu au nici un rol în această problemă. Aici intervin notarii care trebuie să le ceară vânzătorilor de imobile să prezinte certificatul energetic”, a declarat Mariana Budulan, directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale.
Certificatul de performanţă energetică se elaborează şi se eliberează de către auditorul energetic pentru clădiri, la solicitarea investitorului, proprietarului sau administratorului clădirii ori unităţii de clădire. Conform site-ului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la nivelul judeţului Gorj au fost atestaţi, până la data de 8 iulie, un număr de 24 de auditori energetici. Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *