Condescu, pe cale să scape de un dosar penal
Condescu, pe cale să scape de un dosar penal
Ultra - Scurte5 septembrie 2013


Carmen Florina Sălăjan, lichidator judiciar al SC Mineral Mining SRL, susține că cele 15 milioane de euro din cauza cărora poliţia gorjeană descins în sediul Olservmin, pentru a le căuta în actele contabile ridicate de la sediu nu există, pentru că afacerea cu asiaticii din care acești bani ar fi trebuit să provină nu ar fi fost finalizată. Asta înseamnă că milioanele de euro nu au dispărut din conturile Olservmin, ceea ce l-ar putea scăpa pe Condescu de un dosar penal.
Totul a pornit când, în 2010, societatea la care acţionar majoritar este FNME (condusă de către Condescu) a cumpărat de la un investitor suedez (ajuns în sapă de lemn) acţiunile SC Mineral Mining SRL, proprietara minei de cupru Băiţa din judeţul Bihor. Străinul lăsase firma cu datorii imense şi salariile muncitorilor neplătite. Odată cu preluarea de către Olservmin a acţiunilor, lucrurile nu s-au schimbat şi nici activitatea n-a devenit profitabilă, motiv pentru care, la un moment dat, Mineral Mining a ajuns pe mâna unui lichidator judiciar care se ocupă şi în prezent de administrarea ei. La momentul respectiv s-a vehiculat de mai multe ori ideea că firma şi mina au fost vândute către un grup de firme din Hong Kong contra sumei de 15 milioane de euro, din care s-au plătit datoriile înregistrate până atunci, iar restul banilor ar fi ajuns în contul Olservmin.
Astfel, poliția a ridicat, săptămâna trecută, de la firma sindicală mai multe acte contabile pentru a vedea unde s-au dus banii, mai ales că în prezent unitatea are grave probleme financiare, deşi, dacă ar fi avut aceşti bani în conturi, ar fi putut scăpa de reorganizarea judiciară.
Carmen Florina Sălăjan, lichidator judiciar al SC Mineral Mining SRL, a declarat că n-a fost contactată de niciun organ ale legii din Gorj, cu toate că acest lucru ar fi fost normal având în vedere că, se spunea la un moment dat, în calitate de administrator judiciar, ar fi fost cea care ar fi intermediat vânzarea licenţei de exploatare de la Băiţa.
„Nici vorbă de aşa ceva. Nu s-a făcut nicio plată către Olservmin. Au fost doar speculaţii de presă. A fost doar un contract ce nu s-a executat, s-a reziliat pe motiv de neplată. S-a făcut o cesiune de acţiuni între Olservmin şi un grup de firme din Hong Kong, dar contractul nu s-a executat tocmai pentru că nu s-au făcut plăţi. Acel grup de firme era un fond de investiţii care ar fi dorit să tranzacţioneze Mineral Mining la bursa din Australia, dar contractul s-a reziliat. Licenţa de exploatare aparţine şi ea, în continuare, tot Mineral Mining”, a declarat Carmen Sălăjen.
Dacă acest lucru se va proba, Marin Condescu va scăpa de unul dintre dosarele penale în care acesta este cercetat.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *