Cota de cărbune pentru mineri, pe bani, pentru prima dată în 20 de ani
Cota de cărbune pentru mineri, pe bani, pentru prima dată în 20 de ani
Ultra - Scurte26 iulie 2013


Salariații CE Oltenia nu vor mai primii gratis cota de cărbune anul acesta, ci cu bani, fapt ce a produs numeroase nemulțumiri în rândul acestora, dar și în rândul liderilor de sindicat, care au declarat că se vor formula actiuni în instanţă. Sindicaliştii FNME au spus că minerii primeau cărbune de 20 de ani, iar de data aceasta conducerea ar fi spus că preferă să-l îngroape în bernă decât să-l dea oamenilor.
De asemenea, s-a făcut şi o discriminare între salariaţi, în sensul că cei de la complexuri au primit câte 100 de lei pe lună, iar minerii nu au primit pe motiv că vor avea cota de cărbune. De acum, nici cei de la complexuri şi nici cei de la exploatările miniere nu vor mai avea acest beneficiu.
„FNME a solicitat alocarea cotei de cărbune în mod gratuit, dar administraţia a decis ca aceasta cotă să se acorde contra cost, începând cu data de 20 august. Directoratul a aprobat ca preţul să fie de 74 lei cu TVA, care este preţul efectiv al cotei de cărbune la şase luni, în condiţiile în care tona bugetată este de 55 lei. Nu este o decizie corectă pentru o parte din salariaţii CE Oltenia care sunt discriminaţi”, a spus vicepreşedintele FNME Gheorghe Etăgan.
„Dacă CE Oltenia stă în veniturile din cărbunele dat salariaţilor, înseamnă că am ajuns rău”, a declarat și  liderul de sindicat Dumitru Pârvulescu. Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *