Dian, despre atacul lui Călinoiu: ”A fost un derapaj politic!”
Dian, despre atacul lui Călinoiu: ”A fost un derapaj politic!”
Ultra - Scurte5 august 2013

Liderul PNL Gorj, Dian Popescu, a răspuns atacurilor venite din partea lui Ion Călinoiu, spunând că vicepreşedintele PSD a derapat politic şi că a vorbit într-un moment nefericit. Mai mult, Dian vrea ca Antonescu şi Ponta să discute despre scandalul din Gorj, după ce vor reveni din vacanţă.
„Poate, domnul Călinoiu a fost prins în anumite momente neferite ale vieţii, e treaba dânsului. Nu mă bazez pe susţinerea sa pentru Crin Antonescu, n-a făcut-o niciodată. Domnul Călinoiu, în multe situaţii, nu s-a identificat cu Partidul Social-Democrat” a declarat Dian Popescu, care a mai precizat că îi aşteaptă pe liderii de la centru ai USL să discute despre ”derapajul politic” al lui Călinoiu. Mai mult, senatorul a spus că ia în calcul doar declaraţiile lui Florin Cârciumaru, pentru că nu vrea ca scandalul să escaladeze.
Reacția lui Dian Popescu vine după ce Călinoiu a recunoscut, într-o înregistrare audio, apărută pe site-ul pesurse.ro, că nu-l susţine cu toată inima pe Crin Antonescu pentru că a pus în funcţii oameni care-au avut cătuşele la mâini, făcând referire la liderul PNL Gorj. Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *