Încă două firme sindicale, în faliment
Încă două firme sindicale, în faliment
Ultra - Scurte4 septembrie 2013

Încă două firme sindicale sunt în pericol de faliment, de această dată fiind vorba despre Carserv SA, la care a fost acţionar inclusiv fostul deputat Severus Militaru, şi Iniţiativa Sind, aparţinând lui Cristea Fluerătoru. Una dintre ele abia acum a fost băgată în insolvenţă, iar cea de-a doua scoate la vânzare bunurile pentru a acoperi datoriile către creditori.
Dacă la termenul de ieri, Inițiativa Sud a primit o amânare în dosarul privind falimentul societății, așteptând să fie valorificat un apartament pe care firma îl deține în Motru pentru a plătii creditorii, și anume Casa de Asigurări de Sănătate, Primăria Motru, AVAS Bucureşti şi Finanţele Publice Gorj, Carserv a intrat în faliment, oficial, de ieri, când Tribunalul Gorj a admis cererea depusă de reprezentantul firmei, directorul Sandu Olaru.
Firma lui Fluerătoru a mai trecut printr-o situație similară în 2009, când instanţa a aprobat intrarea în insolvenţă din cauza datoriilor. După ce s-a făcut un raport de expertiză, s-a ajuns la concluzia că valorificările bunurilor acoperă doar o parte din sumele restante şi că mai rămâne un „rest”, de 1.568.575 de lei, care trebuie acoperit din buzunarele celor implicaţi, respectiv Cristea Fluerătoru, Nicolae Videscu şi Adrian Giurcău.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *