Informare privind prevenirea incendiilor în anotimpul secetos
Informare privind prevenirea incendiilor în anotimpul secetos
Ultra - Scurte12 august 2013

Primăria Municipiul Târgu Jiu, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, a emis o informare privind măsurile necesare ce trebuie luate pentru prevenirea incendiilor în anotimpul secetos. În continuare, redăm comunicatul de presă integral:

”Având în vedere perioada de secetă prelungită şi ţinând cont de numărul mare de incendii înregistrat atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţului Primăria Tg-Jiu prin Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă recomandă cetăţenilor respectarea câtorva reguli privind prevenirea incendiilor.

În această perioadă a anului foarte mulţi proprietari procedează la arderea vegetaţiei uscate pentru curăţarea terenurilor. Pentru prevenirea incendiilor, cetăţenii trebuie să ştie că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

a) condiţii meteorologice fără vânt;

b) colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

c) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

d) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;

e) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

f) asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

g) supravegherea permanentă a arderii;

h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

i) interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

La executarea arderii vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetăţeneşti, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri nu este obligatorie.

În vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi de a obţine următoarele documente: Accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Permis de lucru cu focul de la primărie. Obţinerea permisului de lucru cu focul se face după ce proprietarul terenului a primit acceptul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Înainte de începerea lucrărilor de incendiere a vegetaţiei uscate se va transmite Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu data, intervalul orar şi locul în care se intenţionează să se facă lucrări şi se va informa Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul primăriei.

În această perioadă a anului pompierii militari se confruntă şi cu un număr mare de incendii la fondul forestier, principala cauză fiind arderile necontrolate efectuate pentru curăţarea terenurilor agricole.

Pentru prevenirea declanşării incendiilor de pădure este necesar să se cunoască şi să se respecte o serie de măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor.

În acest sens Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă recomandă:

– respectarea instrucţiunilor şi indicatoarelor personalului silvic;

– parcaţi autoturismele, amplasaţi corturile şi suprafeţele de picnic doar în locurile amenajate în acest scop;

– nu faceţi foc decât în locuri permise, la adăpost de vânt, curăţind terenul din jur de orice material ce se poate aprinde; nu faceţi focul în caz de vânt puternic şi pe timp secetos; depozitaţi cenuşa rezultată din ardere în gropi speciale, după ce aţi stins-o cu apă;

– nu lăsaţi copiii să se joace cu focul;

– nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;

– menţineţi curăţenia în pădure: aruncaţi în locurile special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele, ele ar putea contribui la propagarea incendiilor în pădure;

– nu aruncaţi la întâmplare ţigările şi chibriturilor aprinse;

– nu părăsiţi niciodată focul făcut înainte de a vă asigura de stingerea lui completă;

– în cazul unor incendii de pădure care pun în pericol populaţia, animalele şi bunurile materiale se va apela numărul unic de urgenţă 112 şi se va efectua evacuarea acestora în zone sigure, realizându-se totodată intervenţia pentru stingere de către forţele specializate.

– deţinătorii de păduri şi utilizatorii de construcţii ori de instalaţii şi echipamente tehnologice de producţie au obligaţia să conlucreze cu autorităţile administraţiei publice şi cu organele de specialitate ale acestora în organizarea, asigurarea, pregătirea şi punerea în aplicare a planurilor de intervenţie în caz de incendiu.

Cetăţenii municipiului trebuie să ştie că pentru nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor în cazul utilizării focului deschis, riscă să fie sancţionaţi de către reprezentanţii I.S.U. Gorj astfel: amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei pentru neluarea tuturor măsurilor pentru stingerea jarului rezultat în urma arderilor şi amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale, fără obţinerea permisului de lucru cu foc, neluarea tuturor măsurilor pe timpul arderilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi şi neamenajarea corespunzătoare a locurilor unde se utilizează focul deschis în condiţii şi la distanţe ce favorizează propagarea focului.”

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *