Foto. Cum am convins niște GUNOAIE să strângă gunoaiele din curtea Muzeului de Artă din Târgu Jiu



Unul dintre cele mai frumoase locuri de promenadă din Târgu Jiu se află în curtea Muzeului de Artă, care a fost amenajat după 1989 în fosta casă a lui Nicolae Ceaușescu. Duminică, 22 aprilie a.c., am trecut prin zonă și am văzut un loc lăsat de izbeliște, invadat de bălării și transformat parțial în depozit pentru tot felul de deșeuri.  Nu m-am putut abține și am făcut un live pe facebook, de la fața locului. Materialul video e disponibil aici:

Cam așa arăta curtea Muzeului, duminică … Bălăriile acoperiseră tot, și nimic în jur nu descria curtea unui Muzeu.

De zidurile Muzeului erau sprijinite tot felul de resturi, inclusiv motocicleta unui angajat al Școlii Populare de Artă.

Etichetele sculpturilor din curte erau acoperite de găinaț și bălării, iar unele sculpturi nici nu se mai ghiceau, din cauza boscheților.

Sculpturi realizate în 2013, pe bani publici, și nu puțini, se sprijină și acum, după 5 ani, pe niște scânduri putrezite. Probabil că nu dispun nici de autorizații legale de amplasare.

12 vizitatori, într-o zi de duminică

Duminică, în jurul orei 15, am schimbat câteva vorbe cu muzeografa care era de serviciu. Avusese în acea zi doar 12 vizitatori! Vorbim de orașul lui Brâncuși, da? Legat de mizeria din curte, mi-a spus așa:

-”A sunat o colegă la Primărie săptămâna trecută, să ne trimită și nouă pe cineva să ne defrișeze.”

-”Dar Hortopan de ce nu sună?”

-”Mă-ntrebați pe mine?

Sculpturile nu-s ale noastre, sunt ale Centrului Brâncuși. sunt lăsate din 2013, că ei nu le-au mai amplasat.

Microbuzul e al Școlii Populare de Artă, motoreta e a șoferului.”

A doua zi, salariatele Muzeului dădeau de zor cu mătura, prin curte

Le-am urat spor la treabă, și le-am lăudat printr-un nou live, pe facebook:

 

 

Apoi le-am lăsat să termine, și m-am întors după amiază, pe la ora 17, să văd curtea Muzeului, într-o nouă prezentare …

Dar, surpriză. Curtea era închisă cu lanț, și lacăt. Înăuntru, un paznic cu burta la soare.

Ăsta a fost un lacăt cu ghinion, fiindcă din cauza lui am aflat unde și în ce stare era directorul Muzeului, Dumitru Hortopan, la ora aia. Dacă sunteți curioși, dați click aici.

Dar, ca să nu rămân dator, m-am reîntors a treia zi, ca să fac pozele astea, și să vă arăt că pot și gunoaiele să strângă aproape toate gunoaiele, din curtea unui Muzeu, dacă și numai dacă știi să le vorbești ca unor gunoaie.

Normal, acum se văd și sculpturile care nici nu se ghiceau, din cauza bălăriilor.

Au reușit să arboreze și drapel nou …

Au ridicat și motocicleta care n-avea ce căuta acolo, nefiind în inventarul Muzeului …

Dar au păstrat frigiderul …

… și covorul acesta împuțit …

Morala: nu întoarceți capul când vedeți astfel de anomalii. Dacă nu se poate altfel, adresați-vă gunoaielor ca unor gunoaie. De regulă funcționează.

Citește și…

Audio. Orgie bahică la Muzeul Curtișoara. Directorul Hortopan, beat mort