Salariații C.E. Oltenia amenință: ”bă, treziți-vă dracu` o dată că ăștia-ai tineri vă dăm în cap!” Video HORROR cu condițiile inumane din cariere
InvestigatiiUltra - Scurte18 martie 2018

Cu doar două zile înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să pronunțe sentința în dosarul în care fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Lurențiu Ciurel, a fost trimis în judecată de DNA, alături de fostul premier Victor Ponta și alții, pentru prejudicierea cu milioane de euro a celei mai mari companii de stat din România, un miner de la Cariera Roșia, județul Gorj, a răbufnit și a postat pe facebook imagini de groază cu condițiile inumane de muncă din cariera respectivă, care demonstrează că nici la peste doi ani de la revocarea lui Ciurel de la conducerea CEO nu s-a schimbat nimic în bine.

”Ei până când cred că noi, muncitorii, o să le mai acceptăm realitatea asta? Bă, ai bătrâni pleacă capu că-s bătrâni, că mai au un pic pân` la pensie, da` treziți-vă dracu` o dată că ăștia-ai tineri vă dăm în cap! Deci ăștia-i tineri cât de curând vă vom da în cap! Terminați cu discriminările!”. Acestea sunt o parte din cele spuse de minerul Nedelcu Daniel Ciprian, în timpul transmisiei live pe care a făcut-o duminică, 18 martie a.c., din Cariera Roșia, județul Gorj.

Nedelcu Daniel Ciprian lucrează la CE Oltenia din 2004, în condițiile care se pot vedea în materialul video de mai sus, și primește un salariu de mizerie: 1900 de lei pe lună, fiind nevoit să lucreze chiar și duminica. El acuză că măririle salariale se acordă pe criterii clientelare, și că pentru muncitorii de la talpa CEO nu se realizează nici măcar căi de acces pe lângă benzile transportoare, fiind nevoiți să meargă distanțe foarte mari prin mlaștini și nămol.
Despre actualul manager al CEO, Sorinel Boza, minerul afirmă: ”Domnul Boza spune pe posturile TV că ce condiții au minerii! Ia uite, domnule Boza, uite condițiile minierești de 1900 de lei!”
Din păcate, de la instalarea la șefia CEO, Sorinel Boza a reușit să decredibilizeze total liderii sindicali, cărora le-a acordat sinecuri, salarii de directori și tot felul de alte privilegii, în prezent angajații CEO fiind nereprezentați în fața conducerii companiei.

3 COMENTARII
  • Tiberius Robert Heius 18.03.2018 la ora 23:49 pm
    Baaaa, cum va permiteti sa nu asfaltati drumul din mina? Mai mult, cu ma va permiteti sa nu spalati trotuarele cu sampon in drum spre mina? Chiar sunt furios ...!
  • Claudiu 20.03.2018 la ora 13:25 pm
    Domnu' Tibi, nu mai fi furios... ,sigur nu ști ce vorbești..., încearcă să fi cunoscut altfel, nu făcând comentarii despre lucruri pe care nu le cunoști...
  • titan 24.03.2018 la ora 14:19 pm
    Domnu' Claudiu ,noi astia de prin satu Rosia Jiu ,locul unde-i popicita cariera Rosia suportam de vreo 45 de ani namolul ,prafu' si zgomotu' generat de cariera ,timp de 24h din 24h,fara salariu....tu ai mare dreptate ,sefii tai proveniti din incubatoarele locale au durere in pix de soarta voastra ,pt ca asa au invatat ei la scoala de vara a partidului ,ca sclavagismu' unora inseamna fericirea altora....subscriem la ideia ta de a le f....muma'n cur......
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *