Mai mult de 300 de elevi gorjeni vor începe școala în condiții necorespunzătoare
Mai mult de 300 de elevi gorjeni vor începe școala în condiții necorespunzătoare
Ultra - Scurte12 septembrie 2013

Mai mult de 300 de elevi gorjeni vor începe noul an școlar în condiţii necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar, din cauză că autorităţile locale nu au avut ca prioritate reabilitarea unităţilor de învăţământ. În total, în Gorj există 25 de şcoli şi grădiniţe neautorizate sanitar, mult mai puţine faţă de anul trecut când în judeţ existau peste 90 de unităţi neautorizate.
Într-o astfel de situație se află și o școală din satul Curtişoara. Pentru că primarul Constantin Bobaru nu a pus pe primul loc sănătatea şi siguranţa copiilor, lucrările de reabilitare a celor două şcoli au început mult mai târziu, astfel, potrivit lui Ion Işfan, şeful învăţământului gojean, copiii vor învăţa printre schele până cel târziu în luna noiembrie, cât vor dura lucrările de reabilitare.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.