Mitrescu și Golea, de partea lui Condescu: ''Nu există niciun păgubit în afacerea tichetelor de masă!''
Mitrescu și Golea, de partea lui Condescu: ''Nu există niciun păgubit în afacerea tichetelor de masă!''
Ultra - Scurte29 iulie 2013


Liderii sindicali Constantin Mitrescu şi Marin Golea nu cred că  Marin Condescu are vreo vină în dosarul tichetelor de masă. Mai mult, vicepreşedintele FNME Constantin Mitrescu este de părere că tranzacţia Clubului Pandurii cu firma Edenred a fost una legală, fiind achitată toată suma de 1,6 milioane de lei. De asemenea, pune tot acest scandal pe seama neînțelegerilor dintre administrația CEO și sindicate.
„Plângerea administraţiei are legătură cu neînţelegerile care au fost între noi. Aşa s-a ajuns la acuze şi plângeri penale de o parte şi de alta. Până la urmă se va vedea că n-au fost făcute nereguli de natură penală”  a declarat Mitrescu.
Liderul sindicatului Minerul Rovinari-Pinoasa, Marin Golea, a declarat că, având ân vedere că nu există nici un păgubit în afacerea cu tichetele de masă, nu vede motive pentru care ar fi reţinut Marin Condescu. Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *