Dan Nistor a semnat prelungirea contractului cu Pandurii
Dan Nistor a semnat prelungirea contractului cu Pandurii
FotbalUltra - Scurte4 iulie 2013

Veste bună pentru fanii gorjeni. Cel mai bun jucător al Pandurilor în sezonul trecut, Dan Nistor, şi-a prelungit contractul cu gruparea gorjeană, după cum informează site-ul oficial al clubului. Acesta va evolua la Târgu Jiu şi în următorii 3 ani, noua înţelegere expirând în vara lui 2017. Deşi spera ca în această vară să se transfere în străinătate sau la o formaţie mai puternică din ţară, până la urmă, nicio ofertă concretă nu a sosit pe adresa clubului, iar mijlocaşul a fost nevoit să semneze prelungirea contractului. Totuşi, conducerea celor de la Pandurii i-a promis lui Nistor că va fi lăsat să plece dacă va avea o ofertă serioasă.
Alţi patru jucători au parafat, azi, înţelegeri cu Pandurii Târgu Jiu. Unguruşan şi-a prelungit şi el contractul pe 2 ani de zile, iar Stanca şi Paraskevas au semnat pe aceeaşi perioadă. Fundaşul brazilian adus în această vară, Erico da Silva, a fost de acord cu un contract pe un an, cu opţiune de prelungire pentru încă doi.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.