Situație comică în USL: Același post de consilier local, ocupat și de liberali, și de pesediști!
Situație comică în USL: Același post de consilier local, ocupat și de liberali, și de pesediști!
Ultra - Scurte22 august 2013

Madalina-Ciolocoi Aurel Popescu
Situație ca-n filmele cu proști, zilele acestea, în USL Gorj. În timp ce viceprimarul Aurel Popescu a ieșit public și a anunțat că postul de conslier local vacant va fi ocupat tot de un pesedist, și anume Mihai Gherghe, vicepreședinta Consiliului Județean Mădălina Ciolocoi susține că postul din Consiliul Local va fi ocupat de o liberală, respectiv Emilia Horhoianu.
Șeful PSD Gorj, Aurel Popescu, a declarat că a purtat o discuţie, zilele trecute, cu şeful liberalilor din municipiu, Matei Nădrag, şi-ar fi căzut de acord să fie respectat protocolul USL care spune că-n locul unui consilier al unui partid vine altul de la acelaşi partid.
„În septembrie se vor pregăti documentele pentru validarea lui Mihai Gherghe” a anunțat Aurel Popescu.
Situația devine comică, însă, pentru că, în același timp, Mădălina Cioloci susține cu vârf și îndesat că, acum două seri, în Biroul Politic Municipal, s-a decis ca Partidul Naţional Liberal s-o susţină pe Emilia Horhoianu pentru postul vacant de consilier local. Mai mult, aceasta a declarat nu știe nimic despre înţelegerea la care ar fi căzut Aurel Popescu şi Matei Nădrag.
Detalii, aici.
 

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *