Fugaru și Cioplea, excluși din PD-L
Fugaru și Cioplea, excluși din PD-L
Ultra - Scurte6 septembrie 2013

Lovitură grea pentru Ion Fugaru, care a fost exclus, aseară, alături de Ion Cioplea, din PD-L, asta la numai două săptămâni după ce a fost schimbat din fruntea filialei Târgu Cărbunești. Motivul oficial pare unul halucinant, și anume, neplata cotizației.
„Este ruşinea-ruşinilor să îl excluzi pe Fugaru pentru 12 lei, când se ştie de câte ori am suportat costurile unor manifestări ale partidului”, a declarat revoltat Fugaru.
Astfel, după ședința Biroului Permanent Județean al PD-L Gorj, purtătorul de cuvânt al democrat-liberarilor a emis un comunicat de presă prin care se arată că s-a decis ”radierea din partid a domnilor Fugaru Ion și Cioplea Ion, ambii consilieri locali la Consiliul Local Tg Cărbunești.” Mai mult, comunicatul de presă menţionează că radierea se putea face de drept, dar cu toate acestea, a fost supusă la vot. Pentru radierea din PD-L a lui Fugaru au votat 22 din cei 24 de membri PD-L, iar pentru radierea lui Cioplea 21. Votul a fost secret.
Fugaru susţine că aşa-zisa radiere a sa din PD-L este una nestatutară şi că va contesta decizia atunci când o va primi. Mai mult, va încerca să participe la primul Birou Permanent Naţional, pentru a le spune liderilor de la centru punctul său de vedere.
”Membrii Biroului Permanent Județean al PD-L Gorj au decis, în cadrul ședinței din această seară, radierea din partid a domnilor Fugaru Ion și Cioplea Ion, ambii consilieri locali la Consiliul Local Tg Cărbunești. Conform Statutului PD-L, Art. 20, alin (2), litera a, calitatea de membru se pierde prin radierea de drept pentru neplata cotizației timp de mai mult de un an calendaristic. Fiind un partid democratic, deși radierea se face de drept,  decizia de radiere din partid a celor doi a fost supusă la vot. 22 din cei 24 de membri BPJ al PDL Gorj, prezenți la ședință, au votat, prin vot secret, pentru radierea dlui Fugaru Ion și 21 pentru radierea dlui Cioplea Ion”, se mai arată în comunicatul de presă emis de PD-L Gorj.
Detalii, aici.
 

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *