Sindicaliștii FNME, optimiști în privința negocierilor cu administrația CEO
Sindicaliștii FNME, optimiști în privința negocierilor cu administrația CEO
Ultra - Scurte19 iunie 2013

Colegiul director al FNME a avut o şedinţă, ieri, la care au fost puse, din nou, în discuţie, problemele legate de Complexul Oltenia şi de relaţia cu administrația companiei. După câte se pare, aceştia au început să se înţeleagă, sindicaliştii remarcând o deschidere la dialog din partea celor de la complex. Şedinţa de mâine va fi una destul de importantă pentru că, în funcţie de concluzii, se poate ajunge, din nou, la redeschiderea conflictului şi, implicit, scoaterea minerilor în stradă.
Principala temă de discuţie o reprezintă modul în care pot fi recuperate zilele de concediu fără salariu din luna aceasta de către salariaţii gigantului energetic.  Mai mult, au fost dezbătute şi aspectele discutate de liderul sindical Marin Condescu la Bucureşti cu ministrul Constantin Niţă, problema ridicată în cazul zilelor de concediu fără plată fiind aceea că afectează vechimea în muncă. Liderul sindical susţinea că ministrul a înţeles acest lucru şi că speră ca şi reprezentanţii CE Oltenia să înţeleagă şi să accepte varianta sindicatelor la şedinţa de mâine. Detalii, aici și aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *