Jaf la Padeș: 5000 de hectare pădure retrocedate ILEGAL pe Valea Cernei!
Jaf la Padeș: 5000 de hectare pădure retrocedate ILEGAL pe Valea Cernei!
Investigatii8 martie 2012

Mii de hectare de pădure au fost retrocedate ilegal în Pacul Național Domogled (Valea Cernei). Primarul Nicolescu și-a eliberat titluri de proprietate pe bandă rulantă, cu încălcarea legii. Mai mult, a înșelt mai mulți bătrâni, cărora le-a restituit pădurile cu condiția să I le vândă a doua zi, la prețuri de nimic. Viceprimarul Băloi Ion e complice la toate aceste ilegalități.
Reproducem în continuare corespondența primită de la unul dintre colaboratorii nostri din comuna Padeș. Veți fi surprinși să constatați ce rechizitorii sunt în stare să facă oamenii de rând, atunci când procurorii dorm sau sunt încârduiți cu cei care încalcă legea.
“Prin Ordinul Prefectului de Gorj nr. 293/10.07.2008 a fost constituită Comisia Locală de Fond Funciar Padeş, din componenţa căreia fac parte: Nicolescu Viorel (primar) – preşedinte al comisiei, Băloi C. Ion (viceprimar) – membru al comisiei, Argintaru Niţă (secretar) – secretarul comisiei, Nicolescu Ion – membru al comisiei, Chițimia Marian – membru al comisiei şi alţii. Cei nominalizaţi constituie „nucleul dur” al comisiei locale iar deciziile lor sunt votate fără nicio opoziţie din partea celorlalţi membri ai comisiei.

În calitatea lor de membri ai comisiei locale de fond funciar, constituie şi reconstituie dreptul de proprietate în total dispreţ faţă de dispoziţiile legale în materie de fond funciar, prin atribuirea necuvenită a terenurilor și aplicarea discreţionară a legilor fondului funciar.
Iată faptele:
1.- Emiterea şi eliberarea Titlului de proprietate nr. 1504129 din 11.02.2009 în favoarea moştenitorilor neamului Alimăneşteanu, moştenitori domiciliaţi în străinătate (Canada și Germania).
Acești moștenitori sunt: Nastasiu Nina Elena, Dragu Pia, Popea Miza, Alemăneștianu Ioana, Alimănășteanu Pauline Faye, Alimănășteanu Katherine Helen, Desidero (Alimănășteanu) Simone.
Titlul de proprietate a fost emis pentru suprafaţa de 1.071,00 hectare pădure situată în Parcul Naţional Domogled (Valea Cernei), în următoarele condiţii:
a.- Reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor HG nr. 890/2005, deoarece moştenitorii nu au formulat cerere de reconstituire în termenul legal. După depăşirea termenului prevăzut de lege, au fost formulate cereri de reconstituire şi semnate de anumite persoane, cereri ce au primit în registratura Primăriei Padeş numere de înregistrare retroactive şi fictive.
b.- Deşi din actele depuse nu rezultă elocvenţa, concludenţa şi pertinenţa deţinerii acestor terenuri şi confiscarea acestora de regimul comunist, comisia locală  şi comisia judeţeană au validat această suprafaţă de 1.071,00 hectare, au emis şi eliberat Titlul de proprietate nr. 1504129 din 11.02.2009.
c.- Titlul de proprietate a fost emis în condiţiile în care hotărârea comisiei judeţene prin care a fost validată această suprafaţă, HCJ 4219/2007 este contestată în instanţă şi face obiectul dosarului civil nr. 4312/263/2010 ce se află pe rolul Judecătoriei Motru, având ca obiect fond funciar REJUDECARE, fost dosarul iniţial nr. 3715/263/2007.
Deoarece moştenitorii văzând cât de uşor se pot obţine 1.071,00 hectare au ridicat pretenţii de reconstituire pentru încă peste 4.000,00 de hectare de pădure situată tot în Parcul Naţional Domogled (Valea Cernei).
Se impune o expertiză grafoscopică a documentelor depuse în acest dosar pentru a se determina falsurile și documentele antedatate și înregistrate fictiv.
2.- Emiterea şi eliberarea Titlului de proprietate nr. 1504146 din 24.08.2009 în favoarea primarului Nicolescu Viorel.
Titlul de proprietate a fost emis pentru suprafaţa de 7734 m.p., terenuri intravilane (deosebit de valoroase), iar unele cu destinaţia curţi construcţii. Acest titlu de proprietate a fost eliberat cu încălcarea prevederilor art. 76 din Legea nr. 161/2001 – conflict de interese.
3.- Emiterea şi eliberarea Titlului de proprietate nr. 1504124 din 30.12.2008 în favoarea primarului Nicolescu Viorel.
Titlul de proprietate a fost emis pentru suprafaţa de 3,45 hectare, teren cu vegetaţie forestieră (pădure). Acest titlu de proprietate a fost eliberat cu încălcarea prevederilor art. 76 din Legea nr. 161/2001 – conflict de interese.
4.- Emiterea şi eliberarea Titlului de proprietate nr. 1504149 din 18.01.2010, în favoarea secretarului Argintaru Niţă şi a fratelui acestuia Argintaru Ion.
Titlul de proprietate a fost emis pentru suprafaţa de 100,00 hectare, teren având categoria de folosinţă păşuni. Acest titlu de proprietate a fost eliberat cu încălcarea prevederilor art. 76 din Legea nr. 161/2001 – conflict de interese, cât şi cu încălcarea dreptului de proprietate a altor persoane ce pot face dovada deținerii acestor terenuri, dar întrucât Argintaru Niţă deţine poziţia pe care o deţine şi face parte din grupul infracţional organizat, a reuşit să obţină ilegal un drept ce aparţine unor alte persoane.
5.- Emiterea și eliberarea Titlurilor de proprietate nr. 1504128 din 10.02.2009, nr. 1504152 din 17.02.2010 și nr. 1504153 din 17.02.2004 în favoarea numitului BUZDUCEA CONSTANTIN, domiciliat în sat Orzești, comuna Padeș.
Buzducea Constantin este un bătrân cu o stare a sănătății foarte precară având implant pentru stimulare cardiacă, căruia reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră (păduri) i s-a făcut în următoarele condiții:
a.- Primarul Nicolescu Viorel i-a condiționat reconstituirea dreptului de proprietate, obligându-l pe acest bătrân ca după emiterea titlurilor de proprietate să îi vândă pădurea la un preț derizoriu (aproximativ 1000 euro/hectar).
b.- Cu ajutorul grupului infracțional al cărui conducător este, primarul Nicolescu Viorel s-a ocupat de validarea dreptului de proprietate pentru Buzducea Constantin la nivelul comisiei locale cât și la nivelul comisiei județene.
c.- Chiar dacă bătrânul Buzducea Constantin în sinceritatea și corectitudinea ce îl caracterizează, a spus primarului că nu este moștenitorul autorului Coșleba Emanuel, primarul împreună cu locotenenții lui din cadrul comisiei locale au validat și eliberat titlurile de proprietate nr. 1504152 și 1504153 pentru autorul Coșleba Emanuel în favoarea moștenitorului Buzducea Constantin.
d.- Dovada incontestabilă că primarul Nicolescu Viorel avea un interes în validarea acestui drept de proprietate o constituie faptul că punerea în posesie pentru aceste titluri de proprietate s-a făcut în imediata vecinătate (același hotar) a pădurii deținute de primar pentru a putea fi exploatată. Este vorba de pădure seculară de brad.
Buzducea Constantin nu este un caz izolat, grupul infracțional căutând cu predilecție bătrâni (de preferință singuri și bolnavi) ce nu au posibilitatea de a se ocupa de reconstituirea dreptului lor de proprietate.
În aceste condiții membrii grupului infracțional, „băieți buni”, își oferă serviciile de a se ocupa ei de retrocedările respective, obligându-i pe acești bătrâni să le vândă proprietățile lor funciare la prețuri derizorii.
STROESCU SABIN, domiciliat în sat Văieni, comuna Padeș, este un alt bătrân singur, căruia grupul infracțional i-a condiționat reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurii, obligându-l pe acesta să declare că la primirea titlului de proprietate le va vinde pădurea la prețul derizoriu de 500 – 1000 lei/hectar.
Conflictul de interese a fost constatat de Corpul de control al Prefecturii Gorj. Prin Adresa nr. 617 din 21.07.2010 emisă de Prefectura Gorj se solicită primarului Nicolescu Viorel să dispună efectuarea demersurilor în vederea constatării nulităţii absolute a celor 3 titluri de proprietate pe care și le-a eliberat pentru sine, cu încălcarea prevederilor art. 76 din Legea nr. 161/2001 – art. 2531 C. pen..
Deoarece primarul Nicolescu Viorel nu a vrut să facă niciun demers în vederea constatării nulităţii absolute a celor 3 titluri de proprietate, Prefectura Gorj revine cu Adresa nr. 13117 din 01.08.2011 şi solicită primarului Nicolescu Viorel să înainteze acţiunea în instanţă pentru anularea titlului de proprietate, în caz contrar vor fi sesizate organele de cercetare penală. Nici în urma acestei adrese primarul Nicolescu Viorel nu a vrut să se conformeze.
Legătura indisolubilă dintre „nucleul dur” al Comisiei Locale de Fond Funciar Padeş constituit din persoanele nominalizate mai sus şi funcţionari incompetenţi şi corupţi din cadrul Prefecturii Gorj, o dovedeşte emiterea Titlului de proprietate nr. 1504146 din 24.08.2009 în favoarea primarului Nicolescu Viorel. Emiterea acestui titlu de proprietate constituie modelul optim prin care se fură imobilele (terenuri şi clădiri) de la persoane decedate sau chiar în viaţă fiind.
În urma acestor retrocedări frauduloase, primarul Nicolescu Viorel, capul acestei caracatiţe locale, alţi colaboratori apropiaţi şi-au primit partea în mod îndestulător. Datorită poziţiilor deţinute şi modului în care aceştia operează în cadrul grupului organizat, au obţinut în termene foarte scurte sume mari de bani, terenuri, autoturisme de lux, au construit case impunătoare, toate prin fraudă, falsuri, înşelăciune cu consecinţa prejudicierii atât a unor persoane fizice şi juridice cât şi a bugetului de stat consolidat.”

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.